INTERVIU | Ovidiu Mihăilă: „Cred într-o continuare a echipei naționale cu un antrenor român și făcută o familie. Imposibil să nu iasă ceva”. De la „mi-a rămas în minte imaginea fetiței care plângea”, la dorința de a câștiga un titlu cu Steaua

Redactor:
Marius Hutu
INTERVIU | Ovidiu Mihăilă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sezonul intern – startul Ligilor Naționale de handbal – bate la ușă, iar ProSport a stat de vorbă cu Ovidiu Mihăilă (45 ani), antrenorul care a reușit să facă minuni cu Steaua în sezonul 2017-2018. De la o formație care a jucat în play-out, clubul din Ghencea a ajuns pe locul 2 cu antrenorul din Sighișoara la comandă, după o finală superbă cu Dinamo, din punct de vedere al intensității, al răsturnărilor de situație.

Steaua va juca în noul sezon în patru competiții, debutul fiind pe 28 august în SEHA League, într-o partidă cu Tatran Presov în Sala Polivalentă (ora 18:30). Cum vede Ovidiu Mihăilă bătălia la titlu, care este obiectivul lui prioritar pentru perioada următoare, dar și cum vede viitorul echipei naționale, cu antrenor român sau străin, puteți citi în rândurile următoare:

Sezonul trecut ați fost la 2 minute distanță de titlu. Ce vă propuneți pentru noul sezon?
Eu mi-am asumat ultimele 10-12 minute ale meciului decisiv cu Dinamo pentru titlu, consider că au fost și cele mai proaste din tot sezonul. Nu știu ce s-a întâmplat, dar consider că au fost o lecție, eu personal am învățat. Mi-am asumat acel eșec, chiar dacă a fost dureros, am găsit puterea să trec mai departe și să găsesc motivație, pentru că am mare încredere în această echipă. Sunt convins că vom putea reedita în acest sezon sau în viitor ceea ce am făcut în ultimul an competițional și să câștigăm un campionat. Sunt conștient că și anul acesta va fi la fel de greu, dar trebuie să ne propunem lucruri mari pentru că suntem o echipă care am revenit în prim-planul handbalului românesc și european. Avem jucători de calitate și este normal să ne propunem un obiectiv național. Personal, îmi doresc să jucăm din nou finala Ligii Naționale, iar de această dată să o și câștigăm.

Te-a apăsat mult momentul de la finalul lunii mai?
Pot spune că m-a marcat, pentru că mi-a rămas în minte imaginea fetiței mele care plângea. Nu știu dacă a conștientizat sau nu ceea ce am pierdut, eu am încercat să nu mă gândesc foarte mult la acest lucru. A fost prima mea experiență în scurta mea carieră de antrenor. A fost o finală cu Dinamo pe care eu cred că am reușit să o gestionez, cu excepția ultimelor 10-12 minute. A rămas în adâncul sufletului meu o amărăciune, dar sunt convins că acești băieți vor încerca să-și redea o șansă de a juca din nou finala Ligii Naționale și să încercăm să o gestionăm altfel.

Steaua s-a întărit, Dinamo a schimbat cam 50% din echipă, CSM București s-a întărit, Constanța s-a întărit, Turda s-a întărit. Cum vezi ca antrenor bătălia la titlu?
Toate aceste echipe s-au întărit foarte mult, nu vreau să uităm de Călărași, cred că și-a făcut o echipă destul de bună, disciplinată, vorbesc rezultatele din meciurile amicale. Putem vorbi și de Suceava, putem vorbi și de Focșani. Vor fi meciuri grele, nu putem spune de la început cine va fi câștigătoarea campionatului. Vor fi meciuri tari, eu sper ca noul sezon să aducă un plus de maturitate tuturor jucătorilor noștri. Steaua are și jucători tineri, nu-mi este frică să-i bag, au demonstrat că poate să evolueze la acest nivel. Vom vedea pe parcursul campionatului ce se va întâmpla, ține foarte mult de detalii, dacă sunt apți jucătorii, etc. Cred că va fi un spectacol bun în noul sezon, iar toate aceste jocuri tari sper să ajute jucătorii care sunt la echipa națională, să progreseze și să simtă meciurile tari care vor urma în competițiile internaționale.

Exceptând Steaua, cine crezi că este cea mai tare echipă la începutul sezonului?
Prin prisma achizițiilor efectuate, cu frații Esteki în frunte, cred că CSM București este cea mai puternică echipă. Sunt doi jucători buni ai campionatului, care în mare măsură au decis titlul de campioană în sezonul trecut. Exceptând Steaua, așa cum ai spus, cred că CSM București este o echipă foarte solidă, dar vom vedea cum vor sta lucrurile în teren.

Se joacă tot cu play-off și play-out la final, dar s-a modificat puțin sistemul competițional. Va avea sezonul regulat o mai mare importanță? Sau cum vezi tu ca antrenor desfășurarea campionatului?
Vorbesc de Steaua, ne avantajează puțin acest sistem. Avem o competiție în plus, SEHA League, vor fi deplasări și meciuri tari, multe care se vor succeda, și nu știu dacă le vom putea câștiga pe toate. Ne dorim acest lucru, dar va fi foarte greu. Ori acest sistem de play-off ne-ar da șansa să ne corectăm anumite greșeli din sezonul regulat și să încercăm să câștigăm toate meciurile din grupa în care vom fi, pentru a putea juca finala. În același timp, acest sistem îți dă posibilitatea să-ți alegi într-o oarecare măsură în ce grupă ai vrea să fii. Fiecare sistem are avantaje și dezavantaje, vom vedea cum va arăta campionatul și ce eficiență va avea în acest sezon.

Steaua participă în patru competiții, Liga Națională, Cupa României, Cupa EHF și SEHA League, unde ți-ai dori să câștigi în mod special?
Pentru mine, personal, și le-am spus-o și băieților, Cupa EHF este un obiectiv foarte important. Este o competiție în care ne-am dorit să ajungem, clubul a revenit după mai mulți ani în Europa. Trebuie să dăm dovadă de maturitate și tot ce am acumulat în ultimul an să valorificăm în această competiție. Este o prioritate pentru mine, pentru că asta s-a dorit. Nu este suficient să joci un tur și să ieși, pentru că nu ai realizat nimic, ai da cu piciorul la o muncă de un an de zile. Îmi doresc ca Steaua să reușească să intre în grupele Cupei EHF, ca principal obiectiv imtermediar. După care vom vedea ce se va întâmpla.

Care a fost prima reacție când ați auzit că ați avea posibilitatea să jucați cu Vardar Skopje, PPD Zagreb, Brest Meshkov în SEHA League, adversari care sunt și între primele 16 echipe în Liga Campionilor?
Pe moment este o trăire destul de complexă. O oarecare teamă pentru că vom întâlni echipe care au acumulat maturitate internațională în Liga Campionilor. Dar aici trebuie să tindem și noi, nu numai Steaua, ci și întreg handbalul românesc, să ne putem bate de la egal la egal cu aceste echipe. Sunt adversari puternici cu bugete mari, cu jucători valoroși, dar trebuie să avem încredere și în noi, în tot ce înseamnă handbalul românesc. Eu sunt convins că vom putea face față unor astfel de jocuri.

Cum vezi viitorul handbalului masculin?
Este foarte greu pe moment să avem încredere după ce s-a întâmplat la Campionatul European de tineret și juniori, implicit și la echipa națională mare, dar nu avem ce să facem. Suntem în această meserie, trebuie să avem încredere în jucătorii români, în antrenorii români și trebuie să tratăm totul cu mai mult profesionalism și cu mai multă implicare din partea tuturor. Așa cum am spus-o de atâtea ori, în România există material uman cu care să lucrezi și poți să faci performanțe într-un viitor, cred eu, mai îndepărtat în momentul de față. Iar toate rezultatele de moment care ar putea veni, ar fi un bonus și o motivație în plus spre viitor. Spun asta pentru că am avut șansa să antrenez naționala de tineret U21, generația 94-95 (n.r. s-a clasat cu această echipă pe locul 8 la Mondialul din 2015), unde am întâlnit niște băieți extraordinari. Am rămas cu impresia, pe care mi-a dat-o acel grup, că se pot face rezultate și cu România. Iar la acel Mondial am avut o grupă foarte tare, cu Slovenia, Qatar, Spania, Serbia, Portugalia, dar băieții mi-au arătat că există potențial. De aceea, trebuie să avem încredere și în noi, dar și în munca pe care o vom depune. Nu este ușor să revenim din nou sus la un Campionat Mondial sau European fără o muncă din partea tuturor.

Apropo de generația 94-95, acel loc 8 la Campionatul Mondial va rămâne un reper pentru handbalul masculin și în următorii ani, pentru că naționalele de tineret și juniori nu mai au cum să se califice la acest nivel cel puțin 4 ani de acum încolo. Cum ți se pare că au evoluat băieții din acea echipă în acești 3 ani?
Am păstrat o relație foarte strânsă cu ei datorită a ceea ce am acumulat împreună în acea perioadă. Din fericire unii au progresat, din nefericire alții au regresat din varii motive, nu au evoluat foarte mult după acea perioadă. Mă bucură mutarea lui Nicu Negru la Dinamo, în primul rând este extremă stângă, postul pe care am evoluat și eu, am avut mereu o relație specială cu extremele. Cred că acolo va reveni din nou în prim-planul handbalului românesc, este un jucător extraordinar. La regres, din păcate, este puțin Iancu, nu l-am mai regăsit în forma în care era. Nistor a revenit la Constanța și s-a mai echilibrat, pentru că a fost și el într-un moment de cădere. Rotaru a avut șansa să joace și a arătat că a crescut, Militaru, Racoțea, Thalmaier au avut o constanță după acel Campionat Mondial. Szasz a jucat puțin după acel Mondial, dar a venit la CSM și s-a mai ridicat, Șomlea, la fel.

Se poate reconstrui echipa națională în jurul lor în următorii ani?
La naționala de seniori aria de selecție este mai mare, sunt și alți jucători care pot ajuta la obținerea unor rezultate. Sunt Șimicu, Ramba, Humet, Popescu, am spus așa repede niște nume, jucători care pot avea un aport important. Trebuie doar să avem încredere în ei. În handbalul de azi, factorul psihologic este foarte important, motivația pe care le-o oferim și plăcerea de a veni la echipa națională. Dacă se reușește insuflarea acestui spirit și plăcerea de a juca la echipa națională, eu spun că se pot face lucruri bune.

Deocamdată, naționala mare nu are un selecționer, cum îi vezi viiitorul, cu antrenor străin sau român?
Îmi pare rău de plecarea lui Xavier Pascual, este un antrenor extraordinar, am avut șansa să lucrez împreună cu el când eram la tineret. Personal îmi doresc un antrenor român, îmi doresc să arătăm că și noi, românii, suntem capabili. Dar ne trebuie o susținere, ne trebuie o încurajare și nouă ca antrenori, normal, suntem și noi oameni. La fel, noi trebuie să transmitem aceste lucruri jucătorilor. Cred într-o continuare a echipei naționale cu un antrenor român și făcută o familie. Imposibil să nu iasă un mic pas spre ceea ce se va propune.

În final, aș avea o curiozitate în ceea ce te privește ca antrenor, într-un viitor te-ai vedea și pe banca tehnică a unei echipe feminine?
Sincer, da! În primul rând, să văd ce ar însemna acest lucru ca experiență. Am avut o grămadă de contradicții prietenești, spunându-mi-se că este foarte greu să construiești un grup unit din diferite motive. Dar aș vrea să încerc, îmi place să accentuez planul psihologic la o echipă, să existe o atmosferă frumoasă în vestiar, am încredere că și la fete se poate. Nu știu când s-ar putea întâmpla acest lucru, dar chiar mi-aș dori să experimentez o astfel de aventură, antrenând o echipă de fete.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt în spatele unui TIR pe o șosea din Hunedoara
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×